Lucram la prima harta a locurilor in care sunt amplasate Defibrilatoare Externe Automate in Romania. 

Aceasta este versiunea alpha (0.1), scopul fiind de a crea o aplicatie online cu o harta interactiva, pe care tertii sa poata adauga DEA-uri din tara.

Va tinem la curent!

Harta DEA din Romania

Intrebari frecvente

Extras din GHIDURILE DE RESUSCITARE 2015 ale Consiliului European de Resuscitare

Cine are voie să folosească un DEA?

Oricine acordă primul ajutor poate folosi un DEA. Primul ajutor este definit ca îngrijirea inițială în cazul unei boli acute sau a unui traumatism. Primul ajutor poate fi inițiat de către oricine în orice situație.

Este sigur sa folosesc un DEA?

DEA sunt sigure și eficiente atunci când sunt utilizate de către laicii fără cunoștințe sau cu cunoștințe minime. DEA face posibilă defibrilarea cu multe minute înainte de ajungerea ajutorului medical calificat. Resuscitatorii ar trebui să se concentreze pe comenzile vocale, imediat ce acestea încep, în special reluarea RCP cât mai curând, conform instrucțiunilor, și minimizarea întreruperilor compresiilor toracice.

Cum recunosc un DEA?

În cazul în care exista un program de acces public la defibrilare, locul în care se găsește DEA va fi indicat cu un semn universal DEA simplu și clar, care poate fi recunoscut în întreagă lume.

De unde știu cum sa folosesc un DEA?

DEA sunt dotate cu instrucțiuni vocale și scrise. Este extrem de important ca resuscitatorii să acorde o atenție deosebită instrucțiunilor vocale furnizate de DEA și să le urmeze fără nici o întârziere.

Ce sa fac cand trebuie sa acord primul ajutor?

Consiliul European de Resuscitare a definit lanțul supraviețuirii, care însumează verigile necesare pentru o resuscitare cu succes:

  1. Recunoașterea precoce și solicitarea ajutorului
  2. Iniţierea RCP de către martori
  3. Defibrilarea precoce
  4. Suportul vital avansat precoce și îngrijire post-resuscitare

Cum pot sa învăț sa acord primul ajutor?

Faceți un curs de Suportul vital de baza (SVB) și defibrilare externă automată (DEA). Acestea va învăța printre altele cum sa recunoașteți situații de urgenta, cum sa acordați primul ajutor, sa deblocați căi aeriene, respirație și circulație fără folosirea vreunui echipament altul decât cel de protecție și folosirea unui defibrilator extern automat (DEA). Sunt incluse, de asemenea tehnicile folosite în tratamentul obstrucției cailor aeriene cu un corp străin.

DE CE SA ITI PESE?

Stopul cardio-respirator este una dintre principalele cauze de deces în Europa, afectând aproximativ 350,000-700,000 persoane pe an

STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

Stopul cardio-respirator este cauza principala de deces, fiind responsabil pentru aproximativ 10% din totalul deceselor în rândul adulților și copiilor, indiferent de vârstă.

PRIMUL AJUTOR

Singurele metode care cresc șansele de supraviețuire în caz de stop cardio-respirator sunt acordarea corectă a primului ajutor și defibrilarea precoce (în primele 3-5 minute).

DEFIBRILAREA

În zonele în care accesul la defibrilatoare este facilitat atât în locuri publice cât și private (magazine, întreprinderi, hoteluri, etc.), rata de supraviețuire crește substanțial.